Fascinaţia nemărturisită, dar evidentă, a ui Vladimir Putin pentru Adolf Hitler – care nu face decât să repete sentimentele lui Stalin faţă de incursiunea ordonată de Fuhrerul german contra Poloniei în 1939 – l-a pus într-o poziţie slabă. Încercarea dictatorului de la Kremlin de a distruge ordinea mondială de după al doilea război mondial şi de a pune forţa înaintea dreptului a copiat acţiunile lui Hitler din anii 1938-1939. Iar motivul a fost acelaşi, dispreţul faţă de democraţia liberală şi capitalism şi credinţa în superioritatea dictaturii asupra guvernării libere. În septembrie 1938, Hitler, în aşa zisul arbitraj de la Munchen, revendica regiunea sudetă din Cehoslovacia cu aceleaşi argumente cu care Vladimir Putin a revendicat Crimeea în 2014 şi acum aşa zisele republici independente Lugansk şi Doneţk, iar atunci primul ministru englez Neville Chamberlain a obligat Franţa să accepte, în numele păcii, această situaţie. Drept urmare, Hitler a devenit convins ca nu are a se teme de cele două puteri. Iar în 1939, când a atacat Polonia, Hitler a justificat acest atac în numele apărării minorităţii germanofone terorizate de polonezi, aşa cum Putin a motivat decizia de a ataca Ucraina prin aşa zisul genocid ucrainian asupra populaţiilor rusofone din cele două regiuni separatiste şi, în general, din zona de est a Ucrainei.

Însă victoria militară facială asupra Ucrainei, care ar fi trebuit să se traducă printr-un Blitzkrieg, pare să nu poată fi pusă în practică. Armata ucraineană, dar şi populaţia ucraineană, inclusiv cea din regiunile pe care Putin le definea ca fiind parte componentă a Rusiei, rezistă eroic şi spectaculos atacului trupelor lui Putin. Iar asta îi face pe unii politicieni, cum ar fi preşedintele francez Emmanuel Macron sau ministrul de externe englez Lizz Truss, să declare public că acest război va dura. Şi cu cât va dura mai mult, cu atât va fi mai dificil pentru Vladimir Putin să reziste la putere.

Puc în comparaţie cu preşedintele ucrainian Volodimir Zelensky, Vladimir Putin apare opiniei publice mondiale şi cetăţenilor lucizi şi nemanipulaţi ai Rusiei ca un dictator sângeros. În condiţii militare dificile, Volodimir Zelensky a reuşit să se comporte curajos, să însufleţească rezistenţa ucraineană şi să asigure o excelentă comunicare internaţională. Spre deosebire de atitudinea marţială, superioară şi tiranică pusă ridicol în scenă de Putin, tânărul Zelensky, pe care multă lume îl considera un politican neexperimentat, este convingător şi sincer. Prezenţa sa permanentă pe reţele sociale, ca şi a altor oficiali ucraineni, a permis deja o victorie clară, pe plan comunicaţional, în faţa Rusiei.

În acelaşi timp, izolarea internaţională a Rusiei şi sancţiunile economice care urmează să fie aplicate de o larga alianţă de state (UE, SUA, Canada, Japonia, adică de state care reprezintă 70% din PIB-ul planetei) vor pune Rusia într-o situaţie economică fragilă. Pregătirea sa pentru a rezista acestei ofensive economice – cu un buffer de aproape 700 de miliarde de dolari, cu crearea unor pieţe alternative bazate pe cripto-monede şi cu acorduri cu China sau alte state – nu pare să poată permite Rusiei să poată ieşi întărită din această confruntare. Din contră, acest război slăbeşte poziţia lui Vladimir Putin pe plan internaţional şi ar putea contribui la degringolada regimului său. Căci Rusia nu are puterea economică să ducă un război de lungă durată şi nici să reziste lungă vreme unor sancţiuni serioase ale comunităţii internaţionale. Pe măsură ce războiul se prelungeşte, poziţia de forţă a lui Putin se degradează.