[ad_1]

Fostul cancelar german Angela Merkel a condamnat invazia rusă în Ucraina şi şi-a exprimat solidaritatea cu această ţară, transmite astăzi dpa, conform Agerpres.

”Acest război de agresiune al Rusiei marchează un punct de cotitură profund în istoria Europei după sfârşitul Războiului Rece”, a răspuns fostul cancelar la solicitarea dpa de a comenta.

”Nu există niciun fel de justificare pentru această încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi o condamn în termenii cei mai fermi”, a spus ea la Berlin.

”Gândurile mele şi solidaritatea mea se îndreaptă spre poporul ucrainean şi guvernul condus de preşedintele (Volodimir) Zelenski în aceste ore şi zile cumplite”, a subliniat Merkel.

Aceasta şi-a exprimat ”sprijinul total” pentru eforturile depuse de Uniunea Europeană, NATO, ONU şi G7 în vederea unei încetări urgente a războiului.

Angela Merkel era cancelar în exerciţiu în 2014 atunci când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. La acea vreme, ea a subliniat importanţa menţinerii deschise a comunicaţiilor cu Moscova.

Aceasta a remarcat însă că, de data aceasta, situaţia este diferită întrucât atacurile recente au vizat întreaga Ucraină.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.