[ad_1]

Reuters(prin Agerpres)-15 februarie 2022: Organizaţia pentru Securitate şi cooperare în Europa (OSCE) doreşte să creeze o platformă de discuţii pentru a preveni crize precum cea din Ucraina, a anunţat astăzi preşedintele în exerciţiu al organizaţiei, ministrul de externe polonez Zbigniew Rau.

Rau a lansat un apel la continuarea dialogului pentru detensionarea crizei actuale legate de Ucraina.

”Am dori să creăm o platformă informală pentru discuţii politice deschise între ţările OSCE, care ar permite analizarea mecanismelor de stopare a unor crize precum cea actuală”, a spus diplomatul polonez, în timpul unei vizite la Moscova.

De partea sa, ministrul de externe rus Serghei Lavrov a calificat drept interesantă propunerea lui Zbigniew Rau, dar a precizat că discuţiile din cadrul OSCE nu le pot înlocui pe cele cu SUA şi NATO.

În absenţa vreunui progres în discuţiile cu Statele Unite şi NATO, cele din cadrul OSCE ar fi inutile, a explicat Lavrov după întâlnirea cu şeful diplomaţiei poloneze.

După săptămâni întregi de tensiuni, Rusia a anunţat marţi începutul unei retrageri, către garnizoane, a anumitor trupe ale sale desfăşurate în apropiere de frontiera ucraineană.

Occidentul pare tot mai îngrijorat de iminenţa unei invazii ruse în Ucraina, după ce Rusia a desfăşurat masiv trupe şi echipament militar în apropierea frontierei sale cu această ţară. Moscova a negat că ar avea o asemenea intenţie, dar a cerut garanţii de securitate din partea SUA şi a NATO, printre care promisiunea că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.

Washingtonul a atras atenţia că forţele militare ruse ar putea invada Ucraina ”în orice moment”.

În 2014, Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi ulterior a provocat un conflict separatist în regiunea Donbas din estul Ucrainei, ceea ce a dus la o serie de sancţiuni din partea Uniunii Europene şi a SUA împotriva unor oficialităţi şi companii ruse.

OSCE are 57 de state participante, din America de Nord, Europa şi Asia, printre care cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, Statele Unite, Rusia, Ucraina, Regatul Unit şi Canada.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.