[ad_1]

Elveţienii au respins o propunere a activiştilor pentru drepturile animalelor de a face Elveţia prima ţară care interzice experimentele medicale şi ştiinţifice pe animale, dar au aprobat restricţii mai stricte privind publicitatea pentru ţigări, în referendumuri organizate duminică, informează news.ro.

Doar 21% dintre alegători au fost în favoarea interzicerii experimentelor pe animale, iar 79% împotrivă, la referendumul la nivel naţional desfăşurat sub tradiţia elveţiană a democraţiei directe, potrivit cifrelor guvernamentale.

Susţinătorii au vrut să oprească testele, spunând că acestea nu sunt etice şi sunt inutile, dar s-au lovit de opoziţia puternicului lobby farmaceutic al ţării, care a avertizat asupra prejudiciului economic pe care o astfel de interdicţie l-ar putea provoca.

“Suntem încântaţi de respingerea clară a acestei iniţiative dăunătoare. Arată că populaţia elveţiană recunoaşte rolul central al cercetării pentru sănătatea oamenilor şi pentru prosperitatea în Elveţia”, a declarat Rene Buholzer, CEO al grupului de lobby Interpharma.

Susţinătorii au spus că animalele din laboratoare şi cele folosite pentru a furniza hrană suferă o discriminare gravă.

“De ce nu avem mai multă empatie pentru ele?” a spus co-preşedintele de campanie Renato Werndli.

Într-un alt vot de duminică, alegătorii au aprobat restricţii mai stricte privind publicitatea pentru tutun, cu o proporţie de 57% pentru.

În urma acestor restricţiilor, va fi interzisă publicitatea în ziare, cinematografe, internet, la evenimente şi pe panouri publicitare, susţinătorii spunând că astfel de reclame încurajează fumatul în rândul tinerilor.

Guvernul a fost învins în alte două două referendumuri de duminică. Propunerea sa de a renunţa la impozitul de 1% pe creşterea capitalului propriu a fost respinsă de 63%, cu doar 37% în favoare, un rezultat care, potrivit ministrului de Finanţe Ueli Maurer, a transmis un semnal negativ întreprinderilor care doresc să investească în Elveţia.

De asemenea, planul Bernei de a spori sprijinul financiar pentru mass-media a eşuat, fiind respins de 55% dintre alegători.

“Majoritatea cred că probabil se dau prea mulţi bani presei şi mulţi au fost de acord cu argumentul că propunerea îi favorizează pe marii editori”, a declarat ministrul Comunicaţiilor Simonetta Sommaruga, într-o conferinţă de presă alături de Maurer.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.