[ad_1]

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat astăzi, că Guvernul şi ANRE trebuie să găsească “sistemul legal de reglementare” a preţurilor la energie pentru o perioadă determinată, care să se aplice consumatorilor casnici şi IMM-urilor, potrivit Agerpres.

“Era un calendar (de liberalizare – n.r.), dar (…) contează şi cum negociezi calendarul. Noi am negociat un calendar scurt, de numai 12 luni. Alte state, cum este Franţa, au negociat un calendar de cinci ani, vă dau un exemplu, iar Franţa a venit cu reglementare. Ţinând cont că companiile hidro nu a apucat nimeni să le vândă total, au rămas, totuşi – Nuclearelectrica, Romgaz sunt, totuşi, companii cu acţionariat majoritar al statului român. Am văzut deja că în Franţa s-a reglementat pentru consumatorii casnici şi IMM-uri – e adevărat, microîntreprinderi mi se pare până în 10 angajaţi şi un milion cifră de afaceri, iar noi am venit în ordonanţă cu această plafonare şi pentru IMM-urile cu 50 de angajaţi şi cu cifră de afaceri de 10 milioane. Părerea mea, în continuare, este că Guvernul, împreună cu ANRE, trebuie să găsească sistemul legal de reglementare cel puţin pentru o perioadă la zona casnică şi IMM-uri şi, nu în ultimul rând, la producţia alimentară”, a spus Ciolacu.

Întrebat dacă o astfel de reglementare a preţurilor poate fi aplicată de la 1 aprilie, liderul PSD a răspuns că încă nu s-a ajuns la o concluzie în acest sens.

“Se discută şi cred că Guvernul va anunţa aceste lucruri. Încă nu am ajuns la o concluzie. Aşteptăm domnul ministru de resort să vină cu toate propunerile”, a precizat Ciolacu.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.