[ad_1]

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat că nu va respecta noul regulament al Camerei Deputaţilor, care ar putea interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou permanent sau de comisii, potrivit Agerpres.

“Spun cu toată responsabilitatea, nu o să respect noul regulament, o să continui să fac live pe Facebook şi o să arăt toate mizeriile care se întâmplă aici, în Camera Deputaţilor. (…) Este foarte bine să încălcăm regulamentele scrise împotriva Constituţiei şi a libertăţii. Îi încurajez pe toţi, când văd o lege nedreaptă, să încalce Regulamentul şi să suporte consecinţele de rigoare. Eu mi le asum”, a arătat deputatul.

Simion a afirmat că a aflat cu doar 48 de minute înainte de şedinţa Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de astăzi, în care s-a decis convocarea Comisiei de regulament pentru mâine dimineaţa.

“Ei au făcut noaptea, ca hoţii şedinţă. Cu 48 de minute înainte. (…) Au organizat o şedinţă a Biroului permanent cu un proiect de modificare, discutat la o întâlnire secretă de aseară, dintr-un birou, pentru a nu mai permite să se fac live-uri în Parlament. Convocat cu 48 de minute înainte, eu m-am grăbit, era să fac accident în oraş, au spus că mâine la 9,00 dimineaţa, paralel cu plenul, fiind foarte grăbiţi, trebuie să interzică orice live din Parlament. Comisia de regulament, paralel cu plenul, vrea să lucreze ca să nu mai arătăm noi ce se întâmplă aici. (…) Prin regulament o să ne ia banii de indemnizaţii. Noi tot o să arătăm ce se întâmplă aici şi tot o să spunem hoţului “hoţ” în faţă”, a declarat Simion, la Parlament, la finalul Biroului permanent.

El a susţinut că membrii AUR din Biroul permanent au fost chemaţi într-o şedinţă “fără să aibă ordinea de zi” şi în “afara orelor de program”. Potrivit lui Simion, modificarea Regulamentului va fi votată miercuri.

“Comisia de regulament votează, ridică mâna, îl aduce în plen, pentru că se va prelungi programul plenului – asta s-a votat azi – cât e nevoie, până ce Comisia de regulament aduce şi adoptă noul regulament în care nu avem voie să facem live-uri pe Facebook şi gata. S-a terminat, pumnul în gură pentru Opoziţie, Aşa alege noua putere, condusă de generalul Ciucă, să trateze Opoziţia, să ne pună pumnul în gură”, a adăugat Simion.

Întrebat dacă va iniţia vreun demers la CCR privind noul regulament, el a confirmat: “Sigur că da, şi o să apelăm şi la parlamentarii de la Forţa Dreptei”.

PNL, PSD, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale au propus, marţi, un proiect de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor prin care se interzice transmiterea în direct sau înregistrarea de către deputaţi sau alte persoane a şedinţelor de plen, de Birou Permanent, de comitet al liderilor sau de comisii. Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis astăzi după-amiaza să trimită acest proiect către Comisia de regulament care îl va analiza mâine de la ora 9,00.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.