[ad_1]

Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, a anunţat că au fost identificate mai multe soluţii temporare pentru sezonul estival 2022 privind concesiunea plajelor, mai ales că acum plajele sunt cadastrate, conform unui comunicat citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a avut luni o nouă întâlnire de lucru cu Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, privind situaţia plajelor de pe litoralul românesc.

În cadrul acestei întâlniri au fost discutate soluţiile pentru ca la data de 1 mai operatorii economici să poată asigura toate condiţiile necesare pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti în staţiunile de pe litoral.

“Extinderea plajelor reprezintă un lucru benefic cât timp statul român poate să asigure cadrul normativ pentru a le reda în mod atractiv turiştilor. Avem o suprafaţă mai mare pe care putem să o valorificăm prin intermediul antreprenorilor români, dar trebuie să ne asigurăm că statul nu generează blocaje. La noua întâlnire pe care am avut-o cu ministrul Barna am identificat mai multe soluţii temporare pentru sezonul estival 2022 privind concesiunea plajelor, mai ales că acum plajele sunt cadastrate. Următorul pas îl va reprezentă o discuţie aplicată cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a stabili planul de acţiuni prin care să definitivăm soluţiile pe termen mediu şi lung, discuţie pe care o vom avea joi, 10 februarie a.c.”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

[ad_2]

Source link

Lascia un commento

Il tuo indirizzo email non sarà pubblicato.